Experienta Platoul Soarelui

În 17 Februarie am ajuns la Lupeni și apoi după un urcat pe un drum cu serpentine ca-n povești am ajuns aproape în stațiunea Straja. A fost începutul unei vacanțe cu tabară de ski pentru preșcolari organizată de Școala de ski Platoul Soarelui.

După serpentine am ajuns aproape de punctul de sus al telegondolei ( la vreo 500 m ) unde … surpriză: plin de zăpadă peste tot, pe drum, prin parcări, peste mașini și asa mai departe. Nu aveai unde să parchezi și erai chiar descurajat să te apropii de stațiune: “Nu se poate urca”, “nu ai unde parca”, etc …

Prima reacție : “sunteți nebuni?!? Adică acum trebuie să urc muntele prin zapadă cu toate bagajele astea?”. Da, așa a fost, mai mult de un kilometru am urcat până la cabana Platoul Soarelui și nu odată, că atunci când mergi cu familia sunt bagaje, nu glumă.

Dar mai întâi a trebuit să găsim un loc de parcare cât de cât aproape de Platoul Soarelui ( deși tot mai jos de telegondolă, deci foarte departe) și bine înțeles să plătim pe cineva să-l dezăpezească. Lopețile sunt greu de găsit pe acolo 🙂

Prima zi a fost o mare dezamăgire. Sunt zeci de pensiuni acolo, presupun că s-a investit enorm să se facă telegondola și vreo 20 de km de pârtii în total. De ce nu au investit și în vreo 2-3 pluguri care să curețe bine zapada și să facă niște parcări cum trebuie? E inacceptabil!

Pe pârtie

A doua zi am încercat să uităm de problema cu parcarea și să ne distrăm pe pârtie. Vremea a fost bună, zapada bună și după ce am reușit să convingem fiul cel mic să se echipeze și să colaboreze cu monitorii de ski totul a fost bine.

A treia zi, iar muncă de convingere, până a patra zi când și-a dat seama că-i place să urce singur cu teleski-ul și totul a fost bine. Tot în a patra zi am învățat și eu să urc cu snowboard-ul pe teleski și atunci a început distracția cu adevărat :).

Din păcate din a 5-a zi vremea a fost tot mai rea, multă ninsoare, ceață și viscol dar asta nu i-a împiedicat pe copii să skieze și până la final au învățat chiar bine.

În mare a fost o vacanță ok, sunt foarte bucuros că au învățat copiii să skieze. Cel mare a fost cel mai rapid la concursul final ( 16 secunde ), iar cel mic a coborât foarte bine, nu a ratat nici o poartă și timpul a fost destul de bun comparat cu ceilați din grupa lui ( la 4 ani timpul se învârtea în jur de 25 sec, el a făcut 24).

La concursul final toți au luat locul 1 ceea ce e acceptabil pentru copiii mai mici, dar cred că la cei mai mari de la 5-6 ani în sus ar fi trebui să fie un clasament real.

Școala de ski le-a facut poze pe pârtie și la final pe lângă diplomă fiecare a primit o poză în ramă.

Cazarea

La cabana Platoul Soarelui ( 3* ) ne-am cazat într-un fel de apartament cu 2 camere ( fără usă între ele ) foarte spațios, foarte bine aranjat, multe dulapuri (ceea ce e foarte bine cand mergi cu 2 copii în vacanță ) și foarte curat.

Singură problemă era faptul că la parter e o cafenea care deși are intrare și de afară, are și o ușă în hol care e aproape tot timpul deschisă și de unde intră fum de țigară pe tot holul cabanei până la etaj. Deci, trebuia să fi tot timpul atent să intri repede în cameră să nu intre și fumul dar tot nu reușeai să-l ții afară.

Incă ceva destul de neplăcut, în cel puțin 3 seri am simțit miros de fum de gunoi când am deschis geamul. Nu stiu exact ce se întampla, probabil cineva ardea gunoiul în apropiere… nu e ok așa ceva la munte. Acolo vreau să simt doar mirosul iernii, al zăpezii proaspete și al brazilor.

Masa

Packetul de servicii a inclus și 3 mese pe zi la restaurantul de la paterul cabanei. Mâncarea a fost în general bună, dar ăsta e un subiect relativ la gusturi.

Mie mi s-a parut cam dietetica dar dacă tot suntem la munte hai să mâncăm și sănătos. Cel mai mult mi-au placut murăturile autentice românești.

Concluzii

Turismul românesc are o mare problemă de marketing care nu poate fi rezolvată printr-un program national de reclame cu frunze.

Rezolvarea cred că mai repede ar veni dintr-un program de educare a celor care lucrează în turism.

Aceștia nu înțeleg ce însemnă atenția la detalii și nu înteleg că imaginea care se crează în mintea turistului, experiența unei vacanțe nu se limitează doar la cel de la care a contractat serviciile, ci se extinde la tot ce se întamplă în stațiune.

Cei de la munte își imaginează că atunci când ești în vacanță e important doar ce se întâmplă pe pârtie și/sau la ei în pensiune când defapt tot ce mi se întâmplă din momentul în care ajung în statiune e important pentru ca eu să mă simt bine.

Asta e o problema pe care am observat-o nu doar la munte, de exemplu vara trecută la Neptun era greu să găsești un coș de gunoi prin stațiune.

Deasemenea, cred că nu există nici un fel de cooperare între cei de acolo. Dacă drumul nu e dezapezit și nu am unde parca, imaginea întregii stațiuni este afectată deci puneți mână de la mână și faceți ceva în legatură cu asta, nu așteptați fonduri de la guvern, UE sau alții.

Posted in dotRo | Tagged , , | Leave a comment

Concursuri

Acum vreo luna lidl avea un concurs unde puteai sa castigi un audi, cateva tablete sau vouchere daca te abonai la newsletter-ul lor pana in 18 Noiembrie. Am zis uau uite o companie care intelege valoarea listei de abonati la newsletter.

Acum nu stiu n-am citit eu destul de atent regulamentul sau cinetie ce s-a intamplat dar n-am mai auzit nimic de concurs. Te gandesti ca daca ar fi dat audi-ul ala si tabletele ar fi promovat putin asta.

Sa nu fi obtinut destul de multi abonati ?

Acum hopa… alt concurs aceleasi premii daca faci ceva cumparaturi…

Update: Se pare ca au dat premiile doar ca nu au anuntat pe site. Lista e aici:
https://www.tragerilasorti.ro/extrageri/881-azi-la-lidl-te-abonezi-maine-audi-pilotezi/castigatori.html

Posted in marketing | Tagged , , | Leave a comment

Pagini de eroare

Toate site-urile vor cadea mai devreme sau mai tarziu deasta e bine să aveti un plan pentru atunci cand se intampla. Si un astfel de plan ar trebui sa inceapa cu … “hai sa le aratam vizitatorilor o pagina de eroare frumoasa … ” nu una in care afisez ceva neinteligibil pentru oricine nu e programator, cu query-uri sql, id-uri de utilizator sau poate chiar parole 🙂

Aşa nu…

Posted in web | Tagged , , , | Leave a comment

Lipsa de targetare

Vodafone are un concurs în colaborare cu Visa prin care dau cateva samsung galaxy S3 şi un honda civic unor fericiţi platitori ai facturilor cu card-ul visa.

Toate bune şi frumoase până aici dar concursul e doar pentru persoane fizice din cate inţeleg din regulament.

Ce nu înţeleg eu însă, este de ce îmi arată mie asta când intru în cont dacă sunt client persoana juridică. Aşa doar să-mi facă în ciudă? Mai ales ca eu deja platesc facturile cu visa. Adică da, uite ce fraier eşti că nu poţi să câştigi…

Pot să înţeleg că o campanie e doar pentru anumiţi clienţi dar nu înteleg de ce trebuie să-i faci pe ceilalţi clienţi să se simtă pedepsiţi, defavorizaţi sau ignoraţi.

Posted in marketing | Tagged , , | Leave a comment

Cheile Turzii

De mai bine de 10 ani locuiesc în Cluj-Napoca şi totuşi doar în urmă cu cateva zile am ajuns pentru prima dată în Cheile Turzii.

Practic e un canal săpat de apa într-un munte. Vei merge pe o “potecă” de maxim un metru săpată în stâncă, pe alocuri va trebui chiar să te ţi de un cablu metalic. Treci de vreo 4 ori peste râul care a creat toata minunăţia pe niste poduri mai mult sau mai puţin clatinătoare. Poţi să observi alpinişti veniţţi de pe toate meleagurile să se caţere pe pereţii înalţi de până la 300 de metri sau să încerci şi tu dacă ai ce-ţi trebuie 😉

Salbaticie, păstravi de toate marimile, câteva peşteri. Wikipedia zice că e rezervaţie naturala, dar animale nu prea sunt, decât inofensivele mici şoârle şi păsări de tot felul. Nici n-ar prea avea unde să stea cu atâţi oameni care vizitează rezervaţia.

Un lucru nu am îţeles totuşi: se percepe o taxă de intrare în “rezervatie” ( 5 lei de adult, 4 de copil ) . Ce se intamplă cu banii aia nu-mi dau seama. Poate se întreţin podurile şi cablurile, de curat nu cred că se face că dacă te abaţi puţin de la potecă trebuie să ai mare grija în ce calci. Un cos de gunoi nu vezi decât la intrare. O toaletă ecologică nu e permisă în rezervaţie? Ce, strică sălbăticia? Chiar ar fi nevoie … cinestie poate aşa se întorc şi animalele în rezervaţie! Sau poate nu sunt bani? Aş fi dispus să platesc dublu sau triplu dacă ar fi utilizaţi banii în mod corect.

în afară de asta toate-s bune şi frumoase. E un loc ce trebuie vizitat.

Posted in dotRo | Tagged , | Leave a comment

RDNS corect pentru email

Prima cerinta cand vrei sa trimiti email fara sa ajunga in spam este sa ai RDNS corect setat pentru toate ip-urile de pe care trimiti.

Asta inseamna ca daca ai un ip 10.0.0.1 care are RDNS mail.domeniu.com atunci si mail.domeniu.com trebuie sa rezolve spre ip-ul 10.0.0.1.
Deci pe 10.0.0.1 am inregistrare de tip PTR mail.domeniu.com si pe mail.domeniu.com am inregistrare de tip A 10.0.0.1

De aici deducem ca daca ai mai multe ip-uri nu trebuie sa aiba toate acelasi RDNS ci ficare un RDNS separat.

Si daca tot le dati nume separate la fiecare nu folositi numere in aceste nume. Exemplu gresit mail1.domeniu.com, mail2.domeniu.com. Exemplu corect maila.domeniu.com , mailb.domeniu.com. Asta pentru ca unele filtre antispam vor “crede” ca folositi un ip dinamic de pe care vine deobicei spam-ul.

Posted in email | Tagged , , | Leave a comment

Cutremur în Bulgaria simțit la Cluj?

Se poate așa ceva?

M-am pus să dorm în jurul orei 3 și la scurt timp ( cred ) am avut un vis în care se facea că sunt în casă și era un cutremur foarte puternic.
Atat de puternic încât mă rezemam de pereți ca să pot sta în picioare.

Visul a fost foarte intens, parea foarte real și a reușit să mă trezească însă bineînțeles că odata trezit nu am mai simțit nimic.

Am adormit la loc aproape imediat dar in cursul zilei am aflat că întradevar a avut loc un cutremur destul de puternic in Bulgaria.

Simpla concidență sau chiar s-a simțit și la Cluj?

Peste tot pe la stiri s-a spus că s-a simțit și în sudul României și chiar la București însă nimic despre zone mai nordice.

Posted in general | Tagged | Leave a comment

Workshop Email Marketing

Cu câteva zile în urmă am ţinut un workshop despre email marketing la conferinţele naţionale de ecommerce

Mai jos aveţi slide-urile. Multe din idei sunt prezentate şi în diferite articole pe blog-ul WomSend şi în manualul de email marketing.

Posted in email | Tagged , , , , , | Leave a comment

Guvernul şi ACTA

în urma cu câteva zile am scris un mesaj tuturor europarlamentarilor români prin care le ceream să operască ACTA.

Până acum am primit un singur raspuns de la doamna Renate Weber. Sincer am fost foarte bucuros când l-am primit pentru că nu ma asteptam sa primesc vreun răspuns.

Buna ziua,

Va multumesc pentru mesaj. In Parlamentul European au fost multe voci
care si-au exprimat ingrijorarea cu privire la continutul ACTA si am
fost in permanenta una din acele voci - in martie 2010 am avut o 
prima rezolutie aprobata de plen, pe aceasta tema - in care, de 
altfel, ceream transparenta in negocieri si solicitam Comisiei 
"o evaluare a impactului aplicarii ACTA asupra drepturilor 
fundamentale si protectiei datelor, asupra eforturilor intreprinse in
 prezent de UE pentru a armoniza masurile menite sa asigure 
respectarea dreptului de proprietate intelectuala si asupra comertului
electronic, inainte ca UE sa isi dea acordul asupra unui text 
consolidat de tratat ACTA, precum si sa consulte la timp Parlamentul 
cu privire la rezultatele acestei evaluari"
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-%2f%2fEP%2f%2fTEXT%2bTA%2bP7-TA-2010-0058%2b0%2bDOC%2bXML%2bV0%2f%2fRO

Tot in 2010 am semnat, alaturi de aproape 400 de alti colegi 
eurodeputati, o declaratie scrisa in care semnalam lipsa de 
transparenta a modului in care se lucra la ACTA si anumite 
aspecte foarte ingrijoratoare:
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-0317+0+DOC+XML+V0//RO

Iar spre finalul anului 2010 am initiat, impreuna cu colegi din 
grupul meu politic ALDE, dar si din grupul socialistilor sau al 
Verzilor europeni, o noua rezolutie pe aceasta tema - printre 
initiatori aflandu-se inclusiv raportorul ACTA, Kader Arif, care a
demisionat zilele trecute, acuzand lipsa de transparenta si faptul
ca recomandarile Parlamentului din rezolutii nu au fost luate in 
seama:
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+MOTION+P7-RC-2010-0617+0+DOC+XML+V0//RO

Nu mi-am schimbat punctul de vedere din 2010 si pana acum.
Si, in mod constant, de cand am fost aleasa in Parlamentul 
European, in diferitele rapoarte si rezolutii care au fost votate,
 am fost si sunt in favoarea libertatii internetului si, in 
acelasi timp, am luptat pentru protejarea vietii private.
Cu prietenie,

Renate Weber

Între timp ACTA a devenit mediatizată şi a reacţionat şi guvernul României ( semnatar al ACTA ).

Ieri seară a avut loc o întalnire între MCSI şi 3 bloggeri ( Bogdan Manolea, Arhi şi Dan Dragomir ) pentru a discuta ACTA.

Mie aceasta întalnire mi se pare doar o încercare (eşuată) de a justifica semnarea ACTA şi mai ales de a înbunătăţi imaginea ministerului.

Argumentele guvernului:

  • Dacă nu semna România avea de suferit, ca era în aceiasi oala cu India si China la piraterie

    De fiecare dată când România semnează astfel de tratate se spune că aşa trebuia că astfel România ar avea de suferit dar nu cred că stă cineva să analizeze situaţia şi să arate concret cum.

  • Dacă eşti cetătean corect, nu furi şi n-ai nimic de ascuns n-ai de ce să te îngrijorezi

    Asta ni se spune de către tot mai mulţi în fiecare zi. “Staţi liniştiţi că … ” Dar oare chiar aşa să fie? Un un astfel de tratat duce la apariţia unor legi şi implementări care pot fi uşor abuzate împotriva noastră. Nu poţi renunţa la libertăţi fundamentale doar pentru că cineva îţi spune că nu ai nevoie de ele.

  • Prevederile controversate din ACTA oricum nu pot fi implementate dacă contravin legilor în vigoare.

    Nu ar fi prima dată când o lege e schimbată pentru a o armoniza cu legile din alte state sau din UE, semnarea ACTA este doar primul pas, dacă ne lăsăm convinşi acum, şi la ratificare ne vom lăsa convinşi şi mai târziu când va fi şi mai puţin mediatizată o astfel de schimbare.

    În SUA, SOPA şi PIPA urmareau cam acelaşi lucru (pe partea de digital), şi până la urmă au ajuns să fie respinse, doar lucrul ăsta ar trebui să vă dea de gândit … luaţi atitudine.

Posted in internet, Uncategorized | Tagged , , , | Leave a comment

Stop ACTA

Ieri, 26 Ianuarie 2012 Uniunea Europeană a semnat ACTA, un acord international cu scopul declarat de a proteja drepturile de autor, proprietatea intelectuală, de a eradica pirateria şi comercializarea produselor contrafăcute.

În realitate ACTA aduce serioase ameninţari  libertaţii de exprimare şi inovaţiei în beneficiul marilor corporaţii care au conceput aceasta întelegere.

Asociatia pentru Tehnologie şi Internet ( APTI ) prezinta mai multe detalii despre controversa ACTA .

Gasiţi acolo explicaţii atât în limba româna cat şi în Engleză cu exemple despre cum cineva ar putea deveni criminal doar prin faptul că postează o imaginie pentru care nu are dreptul de autor. Mai mult cineva ar putea fi incriminat (da, bagat la inchisoare şi pus să platească daune ireale/presupuse) şi pentru simplul fapt că pune un link spre un astfel de site.

Vedeţi şi filmele de mai jos ca să intelegeţi cum ne afecteaza pe toţi

Nu vorbim aici de piraterie şi site-uri de torente, practic orice site ar putea să fie oprit din cauza acestui tratat.

Vă daţi seama ce înseamna asta pentru libertatea de exprimare pe internet? Pentru o mulţime de blog-uri, pentru site-uri ca wikipedia, youtube, trilulilu, si altele?

APTI a pus la punct un document în care explică problemele cu acest tratat şi l-au trimis europarlamentarilor români. Se pare că unii din ei au tinut cont de acest document dar altii nu.  Puteţi vedea o lista cu cei care au fost pentru sau anti ACTA  aici.

Ce e de facut?

Nu e chiar totul pierdut. Pentru a intra în vigoare ACTA trebuie ratificat de parlamentul European şi de parlamentele fiecarei ţari membre.

în parlamentul European se va dezbate până in Iunie 2012.

Contactaţi euro parlamentarii, spuneţi-le parerea voastra despre acest tratat.

Cel mai bine ar fi să-i sunaţi dar se pare că numerele lor de telefon sunt de negasit :(.

Puteţi şi să le trimiteţi un email. Adresele europarlamentarilor români sunt mai jos:

elena.basescu@europarl.europa.eu , theodordumitru.stolojan@europarl.europa.eu , monica.macovei@europarl.europa.eu , traian.ungureanu@europarl.europa.eu , cristiandan.preda@europarl.europa.eu , traian.ungureanu@europarl.europa.eu , marian-jean.marinescu@europarl.europa.eu , iosif.matula@europarl.europa.eu , sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu , petru.luhan@europarl.europa.eu , rares-lucian.niculescu@europarl.europa.eu , oana.antonescu@europarl.europa.eu , adrian.severin@europarl.europa.eu , rovana.plumb@europarl.europa.eu , ioanmircea.pascu@europarl.europa.eu , silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu , dacianaoctavia.sarbu@europarl.europa.eu , corina.cretu@europarl.europa.eu , victor.bostinaru@europarl.europa.eu , georgesabin.cutas@europarl.europa.eu , catalin-sorin.ivan@europarl.europa.eu , ioan.enciu@europarl.europa.eu , norica.nicolai@europarl.europa.eu , adinaioana.valean@europarl.europa.eu , adinaioana.valean@europarl.europa.eu , renate.weber@europarl.europa.eu , adinaioana.valean@europarl.europa.eu , cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu , cristiansilviu.busoi@europarl.europa.eu , tudorcorneliu.vadim@europarl.europa.eu , george.becali@europarl.europa.eu , laszlo.tokes@europarl.europa.eu , iuliu.winkler@europarl.europa.eu , csaba.sogor@europarl.europa.eu , vasilicaviorica.dancila@europarl.europa.eu

Sunt separate prin virgula să fie mai usor de dat copy/paste  şi să trimiteţi un mail la toţi odata 🙂

Dacă ai un blog sau orice alt site, scrie un articol despre ACTA pentru a informa cât mai multă lume.

Spune tuturor prietenilor şi cunoştinţelor despre asta. Dacă ai un cont pe twitter sau facebook foloseste-le pentru a spune tuturor despre aceste probleme care pot afecta

Toţi suntem afectaţi şi cu cât sunt mai mulţi care stiu de asta cu atât mai bine.  Acordul acesta a fost tinut secret până în 2010 ( şi probabil rămânea secret mai mult timp dacă nu aparea draf-ul pe wikileaks) pentru că dacă intreaga societate ar fi fost informată ar fi reacţionat.

Un model de email gasiti aici .

Update

Am gasit numerele de telefon ale euro-parlamentarilor( Multumesc Obisnuit.eu).
Datele le puteti descarca aici ( fisier csv usor de deschis cu libreoffice, excel sau orice editor de text )

Posted in internet | Tagged , | 3 Comments